FRF ne ia de fraieri?

Adunarea Generală a FRF l-a desemnat, ieri, pe Adrian Teodorescu persona non-grata. Cine e Adrian Teodorescu? Un fost oficial al mai multor cluburi de ligi inferioare, care a încercat să corupă mai mulţi jucători adverşi. O cutumă de tradiţie în fotbalul românesc, cu iz de recompensă angelică. “Chiar dacă am început cu cei mai mici, sper să înceteze şi cei mai mari cu încercările de a câştiga fraudulos”, a spus preşedintele FRF, Mircea Sandu, convins că ne va păcăli din nou că a făcut dreptate în fotbal şi că va primi aplauze pentru gestul său.

Dar de data aceasta e prea mult, domnule Mircea Sandu! Ani de-a rândul v-am ascultat discursurile pline de ipocrizie rostite cu voce suavă, v-am privit zâmbetul perfid ascuns printre microfoane, v-am înţeles rolul de “Naş” al diviziei, cooperativei, ligii, dar ajunge! Nu ne daţi exemplul Adrian Teodorescu pentru a înmiresma putregaiul din fotbalul autohton. Nu Teodorescu e răul absolut, ci aceia care l-au învăţat că aşa trebuie să procedeze, care l-au familiarizat cu acest obicei şi care l-au tolerat ani de-a rândul. Să începi prin a-i pedepsi pe cei mici în speranţa că şi cei mari vor învăţa, că şi cei “puternici” se vor îndrepta şi nu se vor mai crede intangibili, este o aberaţie. Sunteţi conştient de asta şi dumneavoastră stimabile, onorabile. Dacă o spuneţi, pentru că ştiţi că nu puteţi face mai mult de atît, atunci ar trebui să lăsaţi pe alţii să ia deciziile importante, dacă nu atunci măcar acum puteţi da dovadă de curaj. Mircea Sandu ne-a vorbit despre “încercările de a câştiga fraudulos” ale unora. A punctat decisiv, eliminând din start suspiciunile potrivit cărora, în Liga I, unele partide s-ar putea câştiga altfel decât corect.

E adevărat că nimeni nu a adus deocamdată dovezi clare că nu ar fi aşa, dar bătaia de joc există, mizeria se vede, o mirosiţi chiar şi dumneavoastră de acolo din Casa Fotbalului. Adrian Teodorescu nu mai există pentru fotbalul românesc, nici nu a existat, nici nu contează, nici nu interesează, dar dacă asta a fost tot ce puteţi face în privinţa eliminării corupţiei din fotbalul românesc atunci: Good Bye! Iar dacă vreţi mai mult, dar nu ştiţi de unde să începeţi căutaţi mai aproape, uitaţi-vă în jur, priviţi în urmă …

Cu noi cine votează?

Se poartă pohta. Se poartă foamea se poate spune. Foamea dupa puncte, titluri, Ligi. Se poartă butoanele, nu butonii. Cămăşile albe cu gulere mari, care să ascundă minciuna. E moda mileniului trei fotbalistic. Alergătura aceasta stupidă, după, dar mai mult pe lîngă, minge, care lasa în spate orice normă şi calcă în picioare orice morală, pentru a prinde din urma Europa, dezgustă. Mizeria din fotbalul românesc este atât de mare încît nicio firmă specializată de salubrizare nu o poate aduna, iar în această groapă de gunoi Universitatea Craiova vrea să-şi înveţe copiii să joace fotbal. Şi mai vrea să o şi iubească pentru asta. Cine are curajul să parieze că va reuşi? Şi ce trebuie să facă pentru a ajunge să conteze în campionat? Pe cine are Craiova alături? Cine i-ar putea acoperi mizeriile pe care ar fi nevoită să le facă, la un moment dat, sau cine i-ar oferi puncte de dragul numelui său frumos? Cine sunt aliaţii Craiovei? Cine ar avea interesul ca Universitatea să ajungă în Liga Campionilor, peste doi ani, să zicem? Cine ar avea răbdare să mai aştepte cîţiva ani, după două decenii de visare şi dezamăgiri? Cine votează cu Universitatea?

Ar fi o şansă nesperată ca gloria Craiovei să stea în curajul ei. Dar astea sunt vorbe mari pentru o lume mult prea cinică. Şansa Craiovei, mai degrabă, poate sta în exemple. Unirea Urziceni şi-a depăşit condiţia de echipă bună de sacrificat, FC Vaslui a aspirat la o confruntare europeană care să-i şteargă de pe frunte ştampila de ”noul Kosovo”, Poli Timişoara a început să fie mai mult decît o dezamagire perpetuă iar, cel mai important, CFR-ul a ridicat ştacheta pentru provincie, multora făcîndu-le pohtă.

Pentru Craiova, pohta trebuie să crească proporţional cu valoarea echipei, altfel ar putea risca să nu se simtă prea bine. Declaraţiile războinice ale jucătorilor să se vadă şi altfel decît în ziare şi la televiziuni. Nu spectacol declarativ, e plin fotbalul de mizeriile astea, ci un exemplu de profesionalism. În meciurile care vin, suporterii au pohtă de răzbunare, orgoliul lor rănit ar putea fi reparat prin victoriile cuontra echipelor care, cu adevărat, contează: Poli, Dinamo şi Steaua. Sunt meciuri care rămîn în istorie, care aduc împăcări, iertări şi cel mai important… voturi.

  

Mult summit, putin Nato, deloc fotbal

Bucuresti 1 Aprilie 2008. Culuarul unic nu este o pacaleala. E viu. Traieste si tinde sa devina o entitate de sine statatoare. La fel si summit-ul. NATO este demult ceva de genul acesta. Serviciile actioneaza la vedere sau din umbra, pentru siguranta inaltilor demnitari care vegheaza la rindul lor pentru pacea globala, pace globala care asigura prosperitatea si… Care asigura prosperitatea. Punct. Suntem aparatorii democratiei universale, si pentru a ea suntem gata oricind sa ne sacrificam, limitam, incalcam, drepturile. Suntem adeptii “capului plecat”, al umilintei, al servilismului, pentru binele comun, pentru interesul general. Suntem un exemplu sau, cel putin, vrem sa devenim. Cum ne-am putea permite sa protestam? Acum cind ne-am cistigat dreptul de a sta la masa cot la cot cu cei mari, dupa ce zeci de ani am asteptat in munti, cu pusca in mina, in inchisori, in intuneric si in frig, un semn, o bataie de vint venita din zona Atlanticului de Nord? Nu. Nu avem acest drept, pentru ca am pune in pericol intreaga organizatie sau am putea periclita destinul omenirii. Noi romanii. Noi cei care in afara de proprii conducatori nu am atacat pe nimeni niciodata. De fapt, poate de aici se trage frica asta viscerala de proteste, a unora, in aceasta perioada. Romania e obligata sa iubeasca NATO o vesnicie, iar NATO o va iubi si el din cind in cind, atunci cind va simti nevoia, si noi trebuie sa fim mindri de asta. In numele acestei iubiri vom traversa pe jos Bucurestiul, vom face ocoluri de zeci de kilometri aplaudind frenetic, vom zimbi din orice, fericiti ca putem fi martori, parte, ceva, orice, la summit.