Este adevarat ca in presa din zilele noastre predomina goana dupa exclusivitati si senzational. La fel de adevarat este ca informatiile pure isi pierd din interes in fata unui public din ce in ce mai avid de show-uri ieftine, dar degradarea continua cu sprijinul tacit sau vadit al oamenilor care fac presa si care devin din ce in ce mai dispusi sa sacrifice totul, oricum, oricind, de dragul audientei. Sau al profitului rapid, mai bine spus. Am stat deunazi de vorba cu un doctor cardiolog, pe care l-am cunoscut din intimplare. M-a rugat, aproape m-a implorat omul, sa fac ceva pentru a sprijini educarea oamenilor cu ajutorul presei. Mi-a cerut introducerea in grila de programe a unor emisiuni culturale, cu rol educativ, sperind ca eu as putea schimba cumva cursul tavalugului.

Si fara sa astepte un raspuns din partea mea, m-a cucerit cu propunerile sale, desi stia ca nu am nici macar cea mai mica putere decizionala. L-am dezamagit cind i-am spus ca puterea sta in mainile oamenilor, a publicului, a cititorilor de ziare si reviste, iar oamenii, in marea lor majoritate, tocmai lucrurile pe care el le ceruse, cu atita ardoare, nu si le doresc. Si l-am dezamagit din nou cind i-am spus ca probabil undeva in gena noastra se afla si vina. Ca suntem atrasi de mahalagismul acesta balcanic atit de mizerabil, zgomotos si siropos ca de un magnet. Ca nu toata presa trebuie schimbata. Dar cu siguranta omul de azi trebuie schimbat. Ca atita timp cit profitul unora creste din ignoranta altora, atunci mai degraba omul trebuie “lucrat”, fiindca atunci cind acesta va cere altceva, atunci presa ii va oferi altceva.

Poate nu e corect, dar nici rolul presei nu este unul educativ, nu poate suplini lipsa de cultura, si nici un milion de ziare nu pot tine locul unei biblioteci. Am inteles atunci disperarea omului. Probabil vazind degradarea continua a societatii a incercat sa traga un semnal de alarma. Eu mi-am facut datoria. Dar pina se va schimba ceva Elodia va trai mereu…pe prima pagina a ziarelor.

De ce ne-am supărat după un meci în care echipa naţională şi-a arătat limitele? De ce ne încăpăţânăm să înţelegem că mai mult de atât nu era omeneşte posibil? De ce nu suntem îngăduitori? Pentru că aţi minţit fotbalul, v-aţi minţit suporterii şi aţi sfârşit minţindu-vă pe voi înşivă, dragi tricolori. Da Chivule, da Mutule, da Piţurcă! Fiecare punct cîştigat în această grupă a fost mincinos, iar voi nu aţi recunoscut acest lucru. Explicaţiile penibile de după meci nu au făcut altceva decât să irite şi să provoace scârbă, ar fi fost mai de efect un simplu: “Ne cerem scuze!” sau un: “Am fost mămăligari!”. Dar nu! Aţi încercat să vă minţiţi în continuare. “S-a văzut lipsa de experienţă!”, a îngăimat Chivu. Cine??? Ce??? Aaaa, veşnica lipsă de experienţă! Păi, să-ţi explice cineva domnule Chivu, că ai jucat împotriva unei echipe de rezerve, că în calificări ai avut două meciuri contra Olandei şi ai smuls o victorie. Mincinoasă e adevărat! Că nu erai la primul meci în grupă, ci la al treilea, după ce jucasei cu vicecampioana şi campioana mondială, nu cu Belarus şi Albania, deşi prestaţiile au semănat, oarecum. Experienţa a lipsit, zici. Dar câte calificări trebuie să rataţi până vă veţi considera cu adevărat experimentaţi? Măcar să ştim şi noi şi să nu ne mai lăsăm minţiţi. Mi-a plăcut însă că Piţurcă a explicat ca “dracu” pierderea calificării. “Nu trebuiau să afle cât e scorul la Franţa-Italia!”. Păi, ce domnule Piţurcă ai sperat că te califici cu un egal? De ce să nu ştie? Normal ar fi fost să le spui că Italia conduce cu 2-0 din minutul unu, şi să pună un pic de suflet şi în joc nu doar în intonarea imnului că nu participam la Cerbul de Aur! “Viaţa merge înainte!” a spus selecţionerul, în final. Nimic mai adevărat, dar cu ajutorul lui Dumnezeu! Deci fără “Satana”!

Adunarea Generală a FRF l-a desemnat, ieri, pe Adrian Teodorescu persona non-grata. Cine e Adrian Teodorescu? Un fost oficial al mai multor cluburi de ligi inferioare, care a încercat să corupă mai mulţi jucători adverşi. O cutumă de tradiţie în fotbalul românesc, cu iz de recompensă angelică. “Chiar dacă am început cu cei mai mici, sper să înceteze şi cei mai mari cu încercările de a câştiga fraudulos”, a spus preşedintele FRF, Mircea Sandu, convins că ne va păcăli din nou că a făcut dreptate în fotbal şi că va primi aplauze pentru gestul său.

Dar de data aceasta e prea mult, domnule Mircea Sandu! Ani de-a rândul v-am ascultat discursurile pline de ipocrizie rostite cu voce suavă, v-am privit zâmbetul perfid ascuns printre microfoane, v-am înţeles rolul de “Naş” al diviziei, cooperativei, ligii, dar ajunge! Nu ne daţi exemplul Adrian Teodorescu pentru a înmiresma putregaiul din fotbalul autohton. Nu Teodorescu e răul absolut, ci aceia care l-au învăţat că aşa trebuie să procedeze, care l-au familiarizat cu acest obicei şi care l-au tolerat ani de-a rândul. Să începi prin a-i pedepsi pe cei mici în speranţa că şi cei mari vor învăţa, că şi cei “puternici” se vor îndrepta şi nu se vor mai crede intangibili, este o aberaţie. Sunteţi conştient de asta şi dumneavoastră stimabile, onorabile. Dacă o spuneţi, pentru că ştiţi că nu puteţi face mai mult de atît, atunci ar trebui să lăsaţi pe alţii să ia deciziile importante, dacă nu atunci măcar acum puteţi da dovadă de curaj. Mircea Sandu ne-a vorbit despre “încercările de a câştiga fraudulos” ale unora. A punctat decisiv, eliminând din start suspiciunile potrivit cărora, în Liga I, unele partide s-ar putea câştiga altfel decât corect.

E adevărat că nimeni nu a adus deocamdată dovezi clare că nu ar fi aşa, dar bătaia de joc există, mizeria se vede, o mirosiţi chiar şi dumneavoastră de acolo din Casa Fotbalului. Adrian Teodorescu nu mai există pentru fotbalul românesc, nici nu a existat, nici nu contează, nici nu interesează, dar dacă asta a fost tot ce puteţi face în privinţa eliminării corupţiei din fotbalul românesc atunci: Good Bye! Iar dacă vreţi mai mult, dar nu ştiţi de unde să începeţi căutaţi mai aproape, uitaţi-vă în jur, priviţi în urmă …