“Favoritul”, “Reformatorul” , “Curajosul”, “Liderul”, “Providenţialul”, Mircea Geoană n-a venit la confruntarea cu Băsescu de la Cluj. A absentat la ora de politică exact ca un elev de gimnaziu de frica dirigintelui, cu o scuză puerilă şi nedemnă de un candidat la preşedinţie .
Teama de a fi urecheat, la tablă, în faţa naţiunii i-a decis soarta. Primul bărbat al PSD-ului s-a comportat ca un puber şi a preferat să piardă din simpatie decât să-i răspundă lui Băsescu sau, invers, să-l tragă pe acesta la răspundere. Cine susţine că liderul PSD a făcut bine că nu a ajuns la Cluj îl susţine, conştient sau nu, pe Băsescu, pe Antonescu, pe Vadim, pe oricine în afară de Geoană. El ar fi trebuit să fie prezent. Să-şi afirme deschis independenţa faţă de Ion Iliescu, să-l tăvălească pe Băse cu miile de argumente pe care le are (sau nu?) şi să le demonstreze românilor că au o alternativă. N-a făcut-o.
După ce a cerut cu disperare o bătaie corp la corp, un fair faith cu preşedintele a bătut doar în retragere, ceea ce înseamnă că nu şi-a dorit niciodată o astfel de luptă, fiindcă nu s-a antrenat îndeajuns. Dacă ar fi fost pregătit ar fi trebuit să profite de orice ocazie, să-şi urmărească continuu adversarul şi la primul moment de slăbiciune al acestuia să-l înfrunte. Oriunde l-ar fi prins. La Cluj, la Sighetul Marmaţiei, pe holurile râvnitului Cotroceni, în Piaţa Matache, pe plaja din Mamaia, în munţii Bucegi sau în bucătăria lui Băsescu din Mihăileanu. Nu locul ar fi contat în bătălie ci altceva. Ceva ce pesemne Geoană încă nu are…
4 Comentarii
Comentarii RSS URI identificator TrackBack
Lăsați un comentariu

Nu tot timpul iti iese cand joci la cacialma…
Foarte bine a facut dnul Geoana ca nu a participat la acea dezbatere in care nu ar fi demonstrat nimic poporului roman. Probabil ar fi stat la povesti despre tot si despre toate…ca asa era moderata.
Geoana vrea o competitie adevarata pe proiecte pt Romania, nu sa apara la emisiuni de astea neprofesioniste, fara nici o tema de importanta nationla.
Dupa ce-am vizionat dezbaterea nu cred ca as putea spune ca am ramas cu o idee, cu un proiect propus de cei 2 candidati la presedintia tarii. Nici unul din candidati nu a vorbit despre ce proiecte au pentru iesirea din criza economica a Romaniei, sau de proiecte pt educatie, siguranta nationala, strategii pentru imbunatatirea relatiilor cu UE, SUA, etc.., de dezvoltarea mediului de afaceri, atragerea investitorilor straini, etc..
A fost PLICTISITOARE, STERILA DEZBATEREA, FARA NICI UN SENS. O MARE PIERDERE DE TIMP!
VORBARIE GOALA!
Geoana, locul tau e in Panama ! In Cuba s a ocupat deja postul…mai e o varianta totusi…la rusi ! dar fara Romania …!!!
Mai bine ca nu a fost la acea confruntare cu TB si a venit Antonescu.Mircea Geoana o sa fie prezent la o dezbatere cu toti candidatii, nu numai cu TB.Acea intalnire dintre TB si Antonescu a fost o comedie,cred ca toti romanii care s-au uitat, au vazut ce le poate mintea la amandoi.