Actul I. Stadionul Extensiv, apus de soare, adiere uşoară de vânt. Adrian Mititelu îşi freacă palmele şi îşi aşează ştrengăreşte ochelarii de soare. Universitatea câştiga trei puncte în faţa Oţelului, iar suporterii exultau în tribună. Cu o zi înainte Mititelu aranjase transferul lui Andrei Ionescu, iar acum sosise momentul să facă anunţul. Sorţii ţineau cu el. Nu mai conta că şi-a încălcat jurămitele reînnoite an de an de la preluarea Universităţii Craiova şi a vândut un jucător la o echipă din Bucureşti. Scăpase de o povară. Un jucător care avea un contract prea mare pentru buzunarul său şi care nu dorea să accepte o renegociere.
Mititelu: “Acum e momentul. Se bucură toţi, dacă le spun or să se supere puţin, dar le va trece. Politica mea dă roade şi ce mai contează două trei voci care or să mă conteste. Mişeii nici nu ştiu ce greu e să ţii o echipă. Eu nu sug sângele Craiovei, eu sunt Craiova!”.
Actul II. La Palat. Într-un fotoliu aurit Gigi Becali vorbeşte la telefon cu cineva.
Becali: “Băi Mititelule, ai bătut, gata, eu le spun ziariştilor că l-am luat pe Ionescu. Stai liniştit, nu-ţi sar suporterii în cap. Ai 10 puncte, faci istorie în Liga I… ”
Mititelu cu vocea tremurândă îşi dă acceptul: “Bbbinee, Gigi… Dar ssspui tu primul!”.
Actul III. Biroul lui Mititelu. O cameră mare, pe perete tronează un tablou cu Craiova-Maxima. Singur în biroul său, patronul Universităţii îşi face trei cruci mari şi îşi ia inima în dinţi. Ştie că nu va pica bine această afacere, că nu va fi înţeles de nimeni, că toată lumea îi va sări în cap. Dar trebuie… Transpiră mult, priveşte tabloul şi îl vede pe Balaci.
Mititelu: “Ce? Şi Balaci a jucat la Dinamo…”, îşi spune în gând. Şi în acel moment găseşte soluţia: “Ionescu e de vină!”.
Urmează dezlănţuirea lui Mititelu, care ştie că singura lui scăpare este să-l înfiereze pe jucător. Un potop de acuze noninteligibile la adresa lui Ionescu, completate cu gesturi dezaxate, o privire pierdută, şi aceeaşi voce…tremurândă.
Mititelu: “Trădareeee! Ionescu e… e… este un trădător. Mi-a frânt inima. M-a nenorocit, mişelul. Eu care l-am crescut ca pe copilul meu. N-a mai vrut la Universitatea. A jucat murdar. Curat murdar. A plecat pe oricât când l-a auzit pe Gigi la telefon. Infamul! Dar ce să-i mai zic? I-am dat acordul. Asta e, …o soţietate fffără prinţipuri, care va să zică nu le are”.
Închide telefonul. Îşi şterge sudoarea cu mâneca de la cămaşă, îşi pune din nou ochelarii de soare şi dă să iasă din birou. În uşă se întâlneşte cu Balaci.
Balaci: “Nea Adi, trădare să fie (cu oarecare emoţie) dacă o cer interesele clubului, dar s-o ştim şi noi…
Mititelu: Păi, tocmai de aceea eu am tot repetat cu străbunii noştri, cu Oblemenco şi Crişan şi Deselnicu: iubesc trădarea (cu intenţie), dar urăsc pe trădători… Salutare stimabile, salutare!…
Niciun comentariu până acum.
nici un comentariu până acum
Comentarii RSS URI identificator TrackBack
Lăsați un comentariu
