E adevărat că dacă n-ar exista duşmani, n-ar exista nici lupte, că dacă n-ar exista lupte, n-ar exista nici biruinţe şi că fără biruinţe n-ar exista glorie. E adevărat că duşmanii, luptele şi gloria sunt strâns legate pentru a naşte istoria şi că istoria se naşte de cele mai multe ori printr-o operaţie de cezariană, fiind imprevizibilă şi de cele mai multe ori de neconceput. Duşmani, lupte şi glorie sunt cuvinte cheie în fotbal, iar în fotbal toată lumea vrea să scrie istorie. Universitatea Craiova este o echipa cu istorie care caută să-şi recâştige gloria de altădată. An de an a început sperând timid că va reuşi să dea lovitura şi că numele actorilor principali vor rămâne pe buzele tuturora ca un imn al biruinţei, ca o poezie pe care o reciţi amintindu-ţi cu plăcere că ai luat cu ea un 10 la Limba română. Anul acesta a început total diferit. Cu forţă şi cu încredere, pentru a da marea lovitură. Stoica, Bornescu, Tănasă, Costea sunt deja primele strofe învăţate de toată ţara, mai e ceva de lucru, dar începutul e promiţător. Sunt multe ore de meditaţii şi multe demonstraţii, timp e destul pentru învăţat. Singurul lucru care trebuie făcut cu regularitate este să se repete la nesfârşit partitura din prima etapă. Şi în toată această poveste frumoasă unii îl consideră în continuare pe Adrian Mititelu un om care face numai rău. Dacă până şi Bucureştiul a ajuns să admită că Mititelu face, că drege, că poate, că investeşte, că are curaj, că poate avea mari rezultate, iar Craiova încă se mai îndoieşte de acest lucru, atunci undeva este un scurtcircuit ireparabil. “Vrem scandal, destabilizare, vrem să cadă în B, să se întâmple toate nenorocirile posibile şi imposibile cu echipa asta”, erau scandările cele mai uzitate de inamicii Craiovei din capitală în anii trecuţi. Acum în inima “cetăţii leilor” şi-a găsit ascunzişul acest cancer. Universitatea e atacată la ea în casă, şi chiar dacă pare absurd, pentru orice om în toate facultăţile mintale, acest lucru se întâmplă cu regularitate. Şi-atunci cum să nu te apuce lehamitea şi să nu te iei cu mâinile de cap încercând să le găseşti argumente şi celor care vor să formeze opoziţia?